Ironia joaca in satira sociala a lui Caragiale rolul sugestiei in poezie. Analogia poate fi impinsa mai departe. Daca este adevarat ca una din sursele adanci si nesecate ale improspatarii talentelor lirice este naivitatea; acea facultate genuina; proprie copiilor si adolescentilor; de a se minuna de fiecare data de ineditul aspectelor multiple ale naturii; de miracolul vesnic nou al mediului cosmic; al galaxiilor si al boitei instelate; atunci este si in natura comicului de a se dovedi inepuizabil acelora ce stiu sa-si mitocoseasca cu luciditate si prin disciplina voluntara un soi de candoare. Acesta este secretul celor mai bune din schitele lui Caragiale; precum si al publicisticii sale, in care criticul social se transforma in critic teatral, muzical, sau in estetician; precum si, ocazional, in ziarist politic.
