Continuarea bestsellerului Colivia de aur este o poveste despre răzbunare, vindecare și solidaritatea dintre femei. Tocmai când Faye Adelheim credea că problemele s-au sfârșit, întreaga sa existenţă e încă o dată în pericol. Și-a construit o viaţă numai a ei în străinătate, fostul său soţ, Jack, este la închisoare, iar Revenge, compania pe care a creat-o, se bucură de un succes uriaș. Însă când Revenge e pe cale de a fi lansată și în SUA, Faye se confruntă cu o ameninţare majoră la adresa companiei sale, așa că e nevoită să se întoarcă la Stockholm. Cu ajutorul câtorva prietene de mare încredere, Faye se luptă să salveze ceea ce îi aparţine – și totodată să se protejeze pe sine însăși și pe cei dragi ei. „Un thriller psihologic de mare forţă." - The Washington Post „Puternic și perfect alcătuit. Părea că răzbunarea unei femei nu putea fi mai necruţătoare, însă «noua» Camilla Läckberg continuă să ne ia prin surprindere." - Bohuslänningen „De la celebrele romane crime din seria Fjällbacka, trecerea Camillei Läckberg la subiecte legate de angajamentul social și apărarea drepturilor femeilor e din ce în ce mai evidentă." – Elle „Aripi de argint e un thriller plin de adrenalină, un cocktail de erotism și suspans, putere și subiecte fierbinţi, cu rădăcini adânci în realitate. În noul roman al Camillei nu e loc pentru concluzii moralizatoare. Läckberg aduce la zi tragedia greacă și îi dă o nouă interpretare în era #MeToo." - Il Messaggero „Camilla Läckberg e neîntrecută în a construi o poveste care te ţine cu sufletul la gură." Mystery Tribune