Rămasă orfană, Barbara, fiica unui legător de cărți polonez, ajunge să locuiască la Palatul de Iarnă, unde va fi cunoscută ca Varvara. Discreția și modestia ei sunt descoperite de cancelarul Bestujev, care o instruiește deopotrivă în arta spionajului și în cea a iubirii. Prinsă în mijlocul jocurilor de putere de la curte, Varvara spionează atât pentru maestrul ei, cât și pentru țarina Elisabeta. Când o cunoaște însă pe tânăra prințesă Sofia, venită din Zerbst pentru a se căsători cu nepotul țarinei, se dedică trup și suflet unui singur jucător. Devenind confidenta naivei prințese, ajută la nașterea legendarei Ecaterina cea Mare, dar descoperă în final un adevăr nespus de dureros. Prin ochii ageri și cuvintele nemiloase ale Varvarei, Eva Stachniak îl introduce pe cititor în iatacurile și secretele de la curte, oferindu-i un tablou de neuitat – un joc al măștilor, al identităților și al trădărilor – și dezvăluindu-i o istorie a spionilor și a străjerilor, adevărații „făuritori de țari“.